Ludovic Orban, după ratificarea Tratatului EURATOM: Este o decizie istorică – VIDEO

Publicat: 26/05/2021, 17:08
Actualizat: 26/05/2021, 17:31

Ludovic Orban, președinte al Camerei Deputaților și lider al PNL, a numit votul din Parlament  drept o „decizie istorică”. Orban a subliniat nevoia ca una dintre formațiunile politice aflate în opoziție să voteze.

Ludovic Orban – președintele Camerei Deputaților a declarat, miercuri, că plenul reunit al Parlamentului a adoptat proiectul de lege privind ratificarea deciziei EURATOM.

„Astăzi, Parlamentul României a adoptat o decizie istorică, decizia de ratificare a Tratatului UE, a EURATOM. Vreau să relev încă o dată importanța acestei ratificări. Pentru ca facilitatea de redresare și reziliență decisă la nivel european să poată fi implementată este indispensabilă ratificarea de către toate Parlamentele țărilor UE a acestei modificări a Tratatului. Fără ratificarea de către fiecare Parlament, inclusiv de către Parlamentul României, această enormă șansă de relansare economică nu ar fi putut să intre în implementare.

Mă bucur că în ciuda unor frecușuri, foarte multor discuții, Parlamentul României și toate formațiunile politice care au fost prezente la vot au dat dovadă de responsabilitate și, prin acest vot, am arătat că noi suntem țară a UE și vrem să susținem toate planurile de la nivel european care urmăresc relansarea economică și reziliența.

La noi a fost un pic mai dificil decât în alte Parlamente pentru că, în conformitate cu prevederile Constituției României, pentru ratificarea Tratatului era necesară o majoritate calificată de două treimi dintre depuații și senatorii care formează Parlamentul. Pe lângă voturile certe ale parlamentarilor din grupurile ale PNL, USR-PLUS, UDMR și grupului minorităților naționale, pentru a putea realiza această majoritate calificată, aveam nevoie și de votul uneia sau altele dintre formațiunile din opoziție”, a spus Ludovic Orban.

Parlamentul a ratificat Tratatul EURATOM

Parlamentul a votat, astăzi după-amiază, legea pentru ratificarea Deciziei (UE, Euratom) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom.

„Din 383 de voturi exprimate, cu 378 de voturi pentru proiectul de lege a fost adoptat şi acordul este ratificat”, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Anterior votului, parlamentarii PSD anunţaseră, prin deputatul Alfred Simonis, că vor vota ratificarea acordului.

Reprezentanţii AUR au anunţat, înaintea votului, că vor ieşi din sală, făcând apel în repetate rânduri la cei de la PSD să părăsească sala..

Uniunea Europeană a decis să înfiinţeze un instrument financiar temporar – #NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual (CFM), pentru perioada 2021 -2027.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Florin Piersic a prevestit ceea ce urma să i se întâmple: „Nu cred că o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă,...
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii